Fostul şef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, a fost nominalizat de publicaţia BalkanInsight printre ”Eroii anului 2021: Oamenii care au făcut diferenţa”.
”Întorc nominalizarea din 2021 către fiecare om care a făcut o sesizare către instituţiile statului şi care nu s-a resemnat în fața unui răspuns sec”, a transmis Berceanu.
”BalkanInsight a ales, pentru fiecare țară, un exemplu (de atitudine şi actiune) care aduce schimbarea în societate. Cu permisiunea publicaţiei, întorc nominalizarea din 2021 către fiecare om care a făcut o sesizare către instituţiile statului şi care nu s-a resemnat în faţa unui răspuns sec, lipsit de efect real. Bro, nu suntem mulţi şi proști, suntem destui şi hotărâţi, zic”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, fostul șef al Gărzii de Mediu.
Publicaţia scrie despre Berceanu că este un ”activist care încearcă să cureţe aerul toxic al României”.
”De la localnici care îi ajută pe migranţi, până la activişti şi ONG-uri care îi ajută pe cei aflaţi în nevoie, BIRN prezintă un profil pe câţiva dintre cei care au luat măsuri pentru o schimbare pozitivă în 2021”, arată publicaţia.
Berceanu apare alături de un star rock din Turcia care se ocupă de acţiuni umanitare, de un avocat din Bulgaria care apără drepturile comunităţii LGBT, de un avocat din Croaţia care luptă pentru drepturile migranţilor, de o tânără care ajută orfanii din Macedonia de Nord, dar şi alături de jurnalişti din Grecia şi personalităţi din alte ţări care au schimbat viaţa comunităţilor din care fac parte.